Tabara de schi de tura in Pasul Rotunda (27 – 28 februarie 2016)

Pentru initiere si avansati cu cazare la Cabana Croitor in care s-a stat si anul trecut.

Organizatori: Dinu si Marlene Mititean
“Tabara de schi de tura din Pasul Rotunda”, sincer sa fiu vedeam acest eveniment al CAR – ului ca pe o chestiune la care participantii trebuie sa aiba un anumit nivel minimal de cunostinte intr-ale schiatului, cunostinte sau abilitati mai exact, pe care eu nu cred ca le am. Bine eu schiez pe partie, binisor as zice, ori schiul de tura presupune sa ai viteza de reactie, prezenta de spirit, abilitate de schiitor si nu in ultimul rand echipamentul adecvat. Anul trecut “m-am ascuns” in spatele scuzei ca nu am piei de foca, iar Adi mi-a spus ca puteam cere ca sa folosesc din echipamentul colectiv al CAR –ului, la sugestia domnului Dinu. In realitate cred imi era teama. Anul acesta la propunerea lui Adi am zis fie ce o fi, ca doar nu e obligatoriu sa fac performanta si bine am facut, nu imi pare rau, dimpotriva a fost un sfarsit de saptamana minunat, asa cum de obicei le iese celor din CAR.
Cam lunga aceasta introducere, dar am intentionat sa sparg acel mit care exista printre schiorii de partie, ca schiul de tura e “imposibil”, nu e asa. Cine schieaza doar pe partie si nu incearca schiul de tura cred ca e doar un individ comod caruia ii e “lene” sa urce pe foci si prefera teleschiul. Asta e.

DSC_0115

Dar hai sa vedem cum au decurs lucrurile in 26, 27, 28, februarie. Ne-am inscris la tabara ca sa putem fi siguri ca avem loc de cazare in cabana si am precizat ca transportul il asiguram pe cont propriu. Vineri la ora 3 dupa masa am plecat de acasa, i-am recuperat pe Adi si Ilinca si mai apoi pe Calin Gabor si Alina care si-au exprimat dorinta de a ne insoti, daca e posibil si a fost.
Ca sa ajungem in pasul Rotunda am ales sa mergem pe la Vatra Dornei pentru ca distanta era aceeasi, dar aveam doar 4,5 km de drum forestier in comparatie cu cei 12 pe la Valea Mare. Bineinteles ca odata intrati pe forestier zapada ne-a cerut sa-i demonstrez ca am condus iarna. M-am conformat si atentia imi era setata la nivel maxim, dar n-a fost suficient am fost nevoit sa-mi montez si lanturi pe roti. Pe urcare ne mai ajunge o masina care la un moment dat nu reuseste sa mai inainteze prin zapada care era destul de afanata si cand ma apropii sa vedem daca putem ajuta, ma recunoaste Adi Morosanu. Ne salutam si-mi zice ca pot sa trec pe langa el daca ma grabesc asigurandu-ma ca se descurca. Asa e doar ca, in ultimi metri se impune montarea lanturile si la masina lui Adi.
In final suntem sus in pas si ce mai conteaza, ninge ca in poveste si cabana ne asteapta. Desi e insearat suntem printre primi veniti, in cabana il gasim pe Dan si Eugen, dar pana ne lasam bagajul jos din spate, pana vedem unde vom dormi, in cabana lucrurile se precipita, lumea devenid tot mai numeroasa. Suntem toti, mancam, povestim de una de alta si ne culcam cu gandul la ziua de maine.
Ora 8 ne gaseste echipati si gata de drum. Dupa o scurta sedinta ne impartim pe grupe, o parte mergand mai repede, in fata, al doilea grup mai numeros, condus de Marlene a pornit, dar intr-un ritm mai lejer, aici m-am bagat si eu. Cel de-al treilea grup ramane impreuna cu domnul Dinu pentru a exersa tehnici de mers pe schiul de tura (de parca eu stiam ceva, am mai mers dar nu stiam ce ma asteapta).

DSC_0118

La drum, … nu intru in detalii, … ceata, … ca sa nu te plictisesti te uiti la schiurile celui din fata si incerci sa citesti modelul sau date tehnice ce se gasesc pe schiu. Marlene ne cere sa ramanem grup cat mai compact altfel exista riscul de a te rataci si-l urmam pe cel din frunte care ne conduce ajutat de GPS. Pentru divertisment, la propunerea Marlenei, cel de la conducerea coloanei este schimbat ca sa poata toata lumea experimenta mersul cu ajutorul GPS-ului. Ajung si eu de cateva ori in frunte si e ok inaintam cu spor. Singurul neajuns este ceata care nu iti permite sa vezi mai mult de 10 m de jur imprejur. Ne-am sincronizat excelent si dupa cateva ore de mers cu urcusuri si coborari, mai cu pauze scurte ne apropiem de tinta noastra.
Ora 12: 55 ne gaseste pe cel mai inalt punct din Suhard, Varful Omului 1932 m, dupa un urcus care mie mi s-a parut interminabil. O scurta pauza de tras sufletul, fotografie de grup si la vale ca sulfa un vant de iti ingheta totul inclusiv ceaiul in termos.
Coborarea e de vis nu se poate descrie, repet ceata ne deranjeaza, in rest fiecare dupa putere. Important e ca ne dam drumul la vale. Daca la urcare timpul era dusmanul nostru, la coborare ne bucuram din plin de peisaj si zapada. Ca o rasplata si ceata se mai rareste oferindu-ne ferestre in care putem vedea ici colo spinarile muntilor din vecinatate. La intoarcere urcusurile s-au rarit dar tot mai avem pe ici pe colo de pus focile pe schiuri sau de le dat jos.
Timpul e frumos, zapada e bunicica si chiar daca oboseala incepe sa-si spuna cuvantul, entuziasmul nostru e bun. Ajungem si la ultima coborare, unde din ceata apare domnul Dinu si mai la vale se zareste si Dana. Chiar daca sunte aproape de cabana tot exista riscul unei rataciri, mai ales pentru cei care nu cunosc zona. Ne lasam la vale, mai spre liziera padurii unde zapada e mai consistent. Liziera ne conduce intr-o vale si suntem nevoiti sa urcam o inseuare pentru a intra in traseul nostru. Ceata ne joaca feste din nou, dar reusim sa ne adunam si ora 5:40 ne gaseste in fata cabanei dupa un traseu de 19,5 km si aproape 10 ore de mers.

DSC_0127

S-a mers binisor si toata lumea e bucuroasa ca a fost o zi activa. Ne retragem inauntru si incepem sa cautam de-ale gurii. Fiecare isi gateste sau bea un ceai. Odata rezolvata si aceasta problema, cu o cana de ceai in fata stam la masa la discutii. La un moment dat apare o chitara si minunata voce a Adrianei intrerupe sirul conversatiilor. “Atmosfera de cabana” e intregita. Nu realizam cand ceasul de deasupra Adrianei arata ore tarzii din noapte. Rand pe rand ne refugiem in camere ca vorba aia si maine mai e o zi pentru schiat.
Duminica s-a hotarat ca fiecare poate sa-si aleaga ce vrea sa faca. O parte, insotiti de domnu Dinu si Marlene, aleg sa mearga pa culmea Gaja, unde conditiile pentru schiat sunt ideale. Altii aleg sa ramana in cabana. Eu, dupa ce imi bandajez o basica pe care am primit-o de la un clapar, aleg sa urc pe urmele de ieri impreuna cu Adi Morosanu si Carla. Aici soarele straluceste si pot surprinde cateve imagini ale Muntilor Rodnei inzapeziti.
Cobor si pana sa se adune toata lumea mai stam la o poveste cu proprietarul cabanei. La propunerea acestuia, impreuna cu Anca, facem o iesire cu sania trasa de cal, prin imprejurimi. Duminica trece linistita si orele dupa-amiezii obliga lumea la intoarcere. Zapada s-a inmuiat si trebuie sa ne retragem spre case. Rand pe rand, dupa strangeri de mana si urari de drum bun, grupuri, grupuri pleaca care incotro. Ne imbarcam in masina si cu pareri de rau ca totul s-a terminat prea repede ne inscriem in traseul de intoarcere.
Ora 18: 30 ma gasaste acasa bucuros ca am acumulat o noua experienta, am cunoscut alti oameni, am reintalnit vechi cunostinte. Sa aveti ture faine in continuare.

DSC_0152

0 Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *